Latest Post

Filmul „Hands of Stone / Pumni de piatră” spune povestea legendarului Roberto Duran şi a antrenorului său Ray Arcel, precum şi a modului în care şi-au schimbat viaţa unul celuilalt. E o poveste despre iubirea şi pasiunea din inima erei de Aur a Boxului, având în centru rivalitatea dintre Duran şi Sugar Ray Leonard. Robert de Niro - câştigător a două premii Oscar - joacă rolul legendarului antrenor Ray Arcel, un evreu din Harlem, care a devenit primul antrenor de box ales în Boxing Hall of Fame. El a antrenat mai mult de două mii de luptători în decursul unei cariere de 70 de ani, şi nici unul dintre aceştia nu a fost rănit grav. Filmul prezintă reîntoarcerea sa după o pensionare forţată de Mafia din Madison Square Garden. Arcel decide să-l antreneze pe Duran gratuit, riscându-şi propria viaţă, şi porneşte alături de el o călătorie demnă de o relaţie tată-fiu, care îl va schimba pentru totdeauna. Edgar Ramirez - actor nominalizat la Globurile de Aur - este Rodrigo „Pumni de piatră” Duran. Fiu al unui puşcaş marin american care are o aventură cu o localnică, în timp ce ocupau Panama, Duran creşte cu dorinţa de a răzbuna mândria ţării sale. El se luptă cu boxeri americani de top în cele mai importante ringuri din America de Nord. Alături de el, americanul Ray Arcel îi completează furia cu inteligenţă şi forţă. Iar relaţia lor îi poartă pe Duran de la mărire şi decădere la izbăvire. Sugar Ray Leonard, interpretat de Usher Raymond, a fost primul boxer care a câştigat peste 100 de milioane de dolari din premii, fiind considerat unul dintre cei mai buni boxeri din toate timpurile. Roberto Duran a fost primul care l-a înfrânt, învăţându-l, chiar după spusele sale, că „boxul reprezintă un sport psihologic”. Atât Duran, cât şi Leonard au avut un efect demn de karma unul asupra celuilalt, în parcursul lor. Ei îşi ating potenţialul maxim ca oponenţi, în ceea ce mulţi experţi consideră a fi cea mai mare rivalitate din istoria sporturilor.


Matt Damon se întoarce în Jason Bourne, în cel mai memorabil rol din cariera sa. Paul Greengrass, regizorul a două dintre filmele din serie, Supremația lui Bourne și Ultimatumul lui Bourne, se întoarce, de asemenea, în fruntea echipei din spatele camerelor de filmat, pentru a regiza noul capitol care îl găsește pe protagonist forțat să iasă din umbră. Alături de Matt Damon îi vom vedea pe Alicia Vikander, Vincent Cassel și Tommy Lee Jones, și ne vom reîntâlni cu Julia Stiles. Producători sunt Frank Marshall și Jeffrey Weiner, de la Captivate Entertainment, alături de Greengrass, Damon, Gregory Goodman și Ben Smith. Bazat pe personajele create de Robert Ludlum, scenariul e scris de Greengrass și Christopher Rouse.

Diz (Joel Courtney) is a reckless teenage drifter living life on the run. Abandoned by his parents as a child, he looks out for himself and doesn't accept handouts. He takes whatever he wants and runs. Jaded and determined to answer to no one, Diz lives a life marked by thievery and abandonment. Things change for Diz when he floats into a small town on the Snake River. There he is confronted by an unflappable old man named Marty and falls for Marty's guarded granddaughter, Selah. When Diz robs a local drug-dealing crazy, he becomes the owner of a giant pile of cash and the target of two vicious killers. With more money than he knows what to do with, and criminals at his heels, Diz puts the people he's learned to care about in danger, still trying to win Selah. But some things can't be stolen or bought. The River Thief is a film about guilt, self-sacrifice, and accepting life as a gift.

Carlos is a man who goes to a coffee shop-library to take a cup, where Irene is reading a book. Not a reason for it, Irene close to Carlos and talks with him, starting a friendship with a little rules: no pasts, no birth names, no modern ways to contact between them (as Internet or similar), and finally not falling in love each other. Calling themselves Hada Chalada ('Crazy Fairy') and Duende Chiflado ('Mad Goblin'), both pass the days walking around the city engaged with magic, surrealist and funnies conversations about life, love and themselves, at the same time that Carlos tries to end his new script with his friend Cristóbal, and eccentric writer obsessed with Japan. But the good feeling between Carlos and Irene ends suddenly when Irene discovers that Carlos is really the husband of María, new lover of Jorge, Irene's boyfriend, who recently split with her in favor of Carlos' wife. When casually the four coincide in the same place, Carlos must be confront his feelings by Irene with his marriage with María, meanwhile Irene faces Jorge by his love affair...



Renée Zellweger și Colin Firth, alături de Patrick Dempsey, sunt protagoniștii noului capitol din BRIDGET JONES ÎNSĂRCINATĂ, continuarea seriei de comedii romantice cu burlăcița preferată a întregului mapamond.

Regizat de Sharon Maguire (Jurnalul lui Bridget Jones), noul film o găsește pe îndrăgita eroină creată de scriitoarea Helen Fielding... însărcinată.

După ce s-a despărțit de Mark Darcy (Firth), Bridget Jones (Zellweger) nu a trăit tocmai un final de poveste. Acum are 40 și ceva de ani, și e din nou singură, așa că se decide să se concentreze pe jobul său de producător de știri, și se înconjoară de prieteni vechi, dar și noi. Pentru prima dată în viața ei, Bridget simte că are totul sub control, așa că ce ar putea să meargă prost?

Însă în viața ei își face apariția un american fermecător, Jack (Dempsey), pretendent care e tot ce dl. Darcy nu a putut să fie. Printr-o întorsătură neașteptată a sorții, Bridget se trezește că e gravidă, dar are o dilemă, căci nu poate fi decât pe jumătate sigură de identitatea tatălui copilului.

Nou-venită în distribuția celui de-al treilea capitol al seriei o mai are în distribuție și pe Emma Thompson, iar producători sunt Tim Bevan și Eric Fellner, de la Working Title Films, alături de Debra Hayward.


Uss Indianapolis îl are pe Nicolas Cage drept Capitanul Charles MCVay, un comandant al Marinei a cărui navă s-a scufundat în Marea Filipinelor în timpul unei misiuni secrete. Scopul misiunii era livrarea unor părți dintr-o bombă atomică ce ar fi trebuit să pună capăt Celui de-al Doilea Război Mondial. Nava, cu un echipaj de 1196 de oameni, a fost doborâtă de o torpilă, iar în cele patru zile ce au trecut până le-a venit ajutorul, majoritatea au pierit în fălcile rechinilor. Au supraviețuit doar 317.



Los Angeles, 1967. O văduvă introduce un nou număr în seria ei de mici scamatorii și înșelătorii cu care își câștigă existența, însă invită în casa ei, fără să vrea, o forță cât se poate de reală și de malefică. Când fiica cea mică a femeii cade pradă unui spirit nemilos, fragila familie trebuie să înfrunte temeri inimaginabile pentru a o salva pe cea mică și pentru a trimite entitatea înapoi de unde a venit.


Author Name

Formular de contact

Nume

E-mail *

Mesaj *

Un produs Blogger.